NEINCREDEREA...

Boala este o retragere a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului. Poate chiar o izgonire a lui.

NEINCREDEREA...

Postby mihai » Mon Sep 12, 2016 6:48 am

Conform dictionarului, ÎNCREDEREA se defineste prin a pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva.
Încrederea este umarul pe care ne sprijinim pentru a avea energia si vointa de a merge mai departe în drumul pe care ni l-am ales. Ea nu se obtine usor, de multe ori se câstiga foarte greu si trebuie acordata tot atât de greu, pentru a evita eroarea. Încrederea se cultiva cu ajutorul vointei si pentru ea trebuie mintea sa lucreze pentru nu se însela.
Sunt oameni care prezinta dintr-un început respect si încredere prin gândurile lor spuse sau scrise, dar sunt si altii – majoritari – cu care trebuie muncit, dialogat, justificat, exemplificat, în fine, folosindu-ne de rationamente, stabilim o relatie de încredere, de liniste, de pace. Este, în acest caz, ca si cum am astepta fierberea unui must si transformarea lui într-un vin de calitate cu proprietati stabile, dupa ce l-am observat în tot acest timp si am intervenit ori de câte ori era nevoie.
Încrederea se cladeste de cele mai multe ori în timp, studiind persoana, prietenul, conducatorul, grupul, tara, actiunile lor, felul cum actioneaza în anumite situatii, cum reactioneaza la anumite încercari etc. Apoi se pun în balanta calitati si defecte. Când ai obtinut încrederea, ai sentimentul de siguranta fata de cinstea, buna-credinta sau sinceritatea acelei persoane sau grup. Exista si posibilitatea neacordarii în final a încrederii, retragerea din aceasta relatie încercata, atunci când cel încercat da dovada de lipsa de seriozitate, de sinceritate, de cinste, de dreptate, sau da dovada de tradare, cauta sa te pacaleasca „furându-ti” încrederea, urmarindu-si interesele personale, câstigul de bani, de avere sau de putere. „Pacea, spunea filozoful Baruch Spinoza, nu înseamna absenta razboiului, ci înseamna virtute, este o stare de spirit, de bunavointa, încredere si dreptate.” Ca atare, la obtinerea unei întelegeri trebuie sa existe dovezi de virtute din ambele parti, altfel, linistea, pacea nu pot fi obtinute. Filozofii au ajuns la concluzia ca virtutea nu o avem de la nastere, ea nu poate avea profesori care sa ne învete, Immanuel Kant afirmând ca virtutea poate fi dobândita în decursul vietii, caci facultatea morala a omului nu ar fi virtute, daca nu ar triumfa prin puterea principiului în lupta cu înclinarile contrare. Caracterul omului conteaza în aceste relatii de încredere care se stabilesc si a avea caracter înseamna a poseda acea proprietate a vointei, dupa care omul îsi face legamânt cu anumite principii, tot Kant spunând ca „nu importa ceea ce face natura din om, ci, ceea ce el însusi face din sine”. Considera ca dintr-un principiu practic suprem, pot fi deduse legile vointei: „actioneaza astfel ca sa întrebuintezi omenirea atât în persoana ta, cât si în persoana oricarui altuia, totdeauna în acelasi timp ca scop, niciodata însa ca mijloc”.
NEÎNCREDEREA este definita ca îndoiala, suspiciune. Balzac spunea: „Cine zice îndoiala zice neputinta.” Asa este daca nu se iese din aceasta stare, caci neputinta poate duce la suferinta. Psihologii spun ca atunci când ne îndoim încercam sa evitam suferinta, dar aceasta nu înseamna ca si reusim, fiindca în acele momente ezitam, putem fi bombardati de un presentiment, dam dovada uneori de neputinta, adica de lipsa vointei, a energiei necesare în stabilirea unui adevar. Îndoiala macina sufletul omului pâna ajunge la un echilibru, multe carente ale caracterului evidentiindu-se în actiunea întreprinsa. Desi toate lucrurile, chiar si cele care ne par sigure pot fi puse la îndoiala, exista ceva sigur si anume faptul ca noi gândim, ca ne îndoim si daca gândim si ne îndoim, este sigur ca existam, ne spune Descartes în celebra sa cugetare: „Cogito ergo sum”. Constiinta gândirii, deci a sufletului este mai sigura decât constiinta pe care o avem despre lumea exterioara. Pornind de la egalitatea puterii de a gândi a oamenilor, rezulta si egalitatea sperantei în atingerea telurilor, în drumul carora ne izbim de vederi deosebite, uneori de dusmanii, certuri, de neîncredere a unuia fata de celalalt.
Orice om poate trece în viata printr-o perioada de îndoiala, însa, flexibilitatea spiritului, ratiunea mintii, ratiunea inimii ne pot face sa recapatam încrederea fata de aproapele nostru, fata de cei cu care relationam în viata sau sa stabilim neîncrederea si sa luptam pentru adevarul nostru. Pascal a fost cel care credea ca toata demnitatea noastra sta în ratiune, pe lânga care admitea existenta cunostintei intuitive a inimii. Astfel putem evita eroarea care este cauza mizeriei la care ajung oamenii. Cunostintele noastre acumulate si harnicia spiritului ne pot ajuta sa definim situatia, sa gasim acel punct de sprijin atât de necesar, fiindca singuri si în eroare, nu putem trai.
Sursa-Ziarul de Garda
mihai
 
Posts: 221
Joined: Thu Jul 24, 2014 3:51 pm
A multumit: 248 ori
A primit multumiri: 207 ori

Return to Cuvant de suflet

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 0 guests